Accident grav la Cuzdrioara: Un bărbat aflat pe scuter a fost găsit în stop cardio-respirator, dar a fost salvat de echipajele de intervenție

Noaptea trecută, în jurul orei 23:30, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați să intervină de urgență la un accident rutier produs pe raza localității Cuzdrioara. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Cluj, în incident a fost implicat un scuter, iar la sosirea echipajelor, victima – un bărbat de aproximativ 50 de ani – a fost descoperită în afara părții carosabile, într-o vale. Situația a fost critică: bărbatul se afla în stop cardio-respirator. Pompierii și echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) au început imediat manevrele de resuscitare…