La data de 26 ianuarie a.c., Secția 5 Poliție Rurală Dej a fost sesizată, de către o femeie de 53 de ani, cu privire la dispariția unui exemplar canin din localitatea Coplean, comuna Cășeiu, pe care îl lăsase în grija unui membru de familie, transmite IPJ Cluj. Ulterior, la data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii au fost sesizați de către persoana în grija căreia se afla câinele, cu privire la faptul că, în data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, ar fi găsit exemplarul…
Lună: ianuarie 2025
Cristian Chifor a fost nominalizat viceprimar de PSD Dej
Organizația municipală PSD Dej continuă să își asume responsabilitatea pentru dezvoltarea locală și să propună lideri competenți, capabili să ofere soluții concrete pentru comunitate. În acest context, Conducerea PSD Dej a hotărât, în unanimitate, susținerea lui Cristian Chifor, inginer de profesie și consilier local, pentru funcția de viceprimar al municipiului Dej în mandatul 2024-2028. Cu o experiență solidă în administrația locală și un parcurs profesional bazat pe seriozitate și eficiență, Cristian Chifor reprezintă alegerea potrivită pentru a contribui la modernizarea și dezvoltarea sustenabilă a municipiului Dej. „Nominalizarea mea pentru această…
L-ați văzut? A abuzat un minor din Dej!
Este necesară identificarea persoanei bănuite de comiterea unei infracțiuni contra libertății șii integrității sexuale, având ca persoană vătămată un minor, transmite IPJ Cluj. Imaginile au fost surprinse pe strada Ecaterina Teodoroiu, în municipiul Dej, județul Cluj, iar orice informație care ar putea contribui la stabilirea identității persoanei este importantă. Pentru orice date relevante, Poliția municipiului Dej poate fi contactată la numărul de telefon 0264.212.121.
Rețeaua de alimentare cu apă potabilă a fost extinsă în Cășeiu, Chiuiești și Cuzdrioara
Compania de Apă „Someș” SA, operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat recepția lucrărilor din cadrul contractului de lucrări privind “Extinderea alimentării cu apă în UAT Cășeiu, Chiuiești și Cuzdrioara și rețele de canalizare în Cuzdrioara, Sic și SEAU Sic”, derulat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă – PDD 2021-2027. În valoare totală de 107.515.693,24 lei, contractul a vizat înființarea de rețele de alimentare cu apă în șase sate (Sălătruc și Guga din comuna Cășeiu, Chiuiești, Strâmbu și Măgoaja din comuna Chiuiești și localitatea Cuzdrioara din…
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: voi deschide un cabinet parlamentar la Dej pentru a fi mereu aproape de cetățeni
Știri din Dej: Domnule Remus Lăpușan, aveți deja o lună de când sunteți deputat PSD de Cluj. Cum se vede politica de la București și ce planuri aveți pentru anul care tocmai a început? Remus Lăpușan: Politica, în esență, este aceeași indiferent că te afli la Cluj sau la București. Prioritatea noastră, a oamenilor politici, este să găsim soluții pentru problemele cetățenilor, să contribuim la creșterea nivelului de trai și să îmbunătățim calitatea vieții. Eu am fost întotdeauna adeptul politicilor publice construite de jos în sus: dialogul constant cu oamenii…
Accident pe strada Șomcutului, fără urmări grave
Două echipaje din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Șomcutului din municipiul Dej, informează ISU Cluj. Forțele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat de aproximativ 45 de ani, conștient și cooperant, este evaluat de către echipajul SAJ. Acesta prezintă, la o primă evaluare, afecțiuni ușoare. De asemenea, în urma accidentului au fost avariate un branșament de gaz și un stâlp. Bărbatul a refuzat transportul la spital.
O străină a furat o mașină dintr-o spălătorie și s-a răsturnat cu ea după o urmărire cu poliția
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 15:40, o femeie de 37 de ani, cetățean străin, a sustras un autoturism lăsat neasigurat, cu cheile în contact, din incinta unei spălătorii situate pe strada 1 Mai din municipiul Dej, transmite IPJ Cluj. Ulterior, aceasta a condus autoturismul pe aceeași stradă, îndreptându-se în direcția orașului Baia Mare. Proprietarul vehiculului a alertat un echipaj al Biroului Rutier Dej, aflat în zonă, care a demarat imediat urmărirea. În sprijinul acestuia, au fost mobilizate alte două echipaje de poliție. Femeia a fost reperată…
Noroc chior: 3 oameni s-au răsturnat cu mașina la Urișor, dar au scăpat cu bine
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Urișor, informează ISU Cluj. Din primele date, în accident a fost implicat un autoturism, care este răsturnat. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar trei persoane vor fi evaluate de către paramedicii SMURD. La fața locului au fost trimise și două autospeciale cu modul de descarcerare. Cele trei persoane au refuzat transportul la spital.
Accident grav: o dubiță s-a ciocnit de un camion
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în urmă cu puține momente la un grav accident rutier petrecut la ieșire din municipiul Dej, pe strada Vâlcele, informează ISU Cluj. În accident au fost implicate o autoutilitară și un autocamion. În interiorul autoutilitarei, forțele noastre au găsit un bărbat de aproximativ 35 de ani inconștient. Acesta a fost extras de către pompieri și predat echipajului medical. Ulterior, bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.…
O hală industrială de pe strada Dumbrava Roșie a luat foc
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un incendiu izbucnit în interiorul unei hale de pe strada Dumbrava Roșie din Dej, informează ISU Cluj. Din primele date, incendiul a izbucnit la un utilaj, iar hala de aproximativ 350 de metri pătrați este inundată cu fum. Din fericire, nu sunt anunțate persoane care să solicite îngrijiri medicale. Acționează la fața locului trei echipaje, cu trei autospeciale cu apă și spumă. Inițial, au fost trimise forțe și de la Cluj-Napoca, însă acestea se vor întoarce la bază. Incendiul este…