Acțiune BLITZ a polițiștilor din Dej: amenzi de 46.000 de lei, permise reținute și dosare penale pentru șoferi băuți

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej au desfășurat, în data de 19 februarie, o amplă acțiune de tip BLITZ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, pentru creșterea siguranței publice și rutiere, precum și pentru verificarea legalității transportului în regim de taxi și a celui de mărfuri.

Controalele au avut loc în două intervale orare, 09.00–13.00 și 15.00–19.00. În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 200 de persoane și verificate 198 de autovehicule, fiind efectuate și testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 46.000 de lei. Dintre acestea, 82 au vizat abateri la regimul circulației pe drumurile publice, precum neportul centurii de siguranță, depășirea limitei legale de viteză, lipsa inspecției tehnice periodice sau alte încălcări ale legislației rutiere.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 3 permise de conducere, 9 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Transport ilegal și nereguli grave

Printre cazurile constatate se numără cel al unui bărbat de 60 de ani din Dej, depistat pe strada 1 Mai în timp ce efectua transport în regim de taxi fără aparatul de taxat și fără lampa specifică. Acesta a fost amendat cu 1.000 de lei, conform Legii nr. 38/2003.

Pe aceeași stradă, un bărbat de 50 de ani din județul Mureș a fost sancționat cu 4.000 de lei pentru că efectua transport public de mărfuri fără documente justificative. Autoutilitara a fost imobilizată până la intrarea în legalitate.

Un alt conducător auto, de 60 de ani, din Recea Cristur, a fost depistat conducând o autoutilitară fără inspecție tehnică periodică valabilă, fiind sancționat cu avertisment și rămânând fără certificatul de înmatriculare.

Totodată, un bărbat de 49 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost amendat cu 1.000 de lei după ce a fost prins efectuând transport de mărfuri cu un vehicul înmatriculat în străinătate, fără poliță RCA valabilă. Polițiștii au reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare.

Un alt caz a fost înregistrat pe strada Ion Pop Reteganul, unde un bărbat de 34 de ani din comuna Iclod transporta cabaline neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitar-veterinare. Acesta a fost amendat cu 1.500 de lei, iar pentru neîndeplinirea obligației de transcriere a dreptului de proprietate asupra autoutilitarei a mai primit o sancțiune de 4.050 de lei. La fața locului au intervenit și reprezentanții DSVSA, care au dispus măsurile legale.

Șoferi depistați sub influența alcoolului

În jurul orei 16.00, pe strada Libertății din Dej, polițiștii au depistat un bărbat de 42 de ani care conducea având o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în jurul orei 18.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au oprit în trafic, în localitatea Cuzdrioara, un bărbat de 51 de ani, cu o alcoolemie de 1,07 mg/l.

În ambele situații au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță pentru cetățeni.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu