Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat, în noaptea de 21 spre 22 martie, o amplă acțiune de tip BLITZ, atât în Dej, cât și în localitățile rurale arondate, având ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.
În intervalul orar 20:00 – 04:00, oamenii legii au verificat 205 persoane și 201 autovehicule, efectuând totodată aproximativ 100 de testări cu aparatul alcooltest.
În urma controalelor, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier: conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat. Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de circa 15.000 de lei, majoritatea pentru abateri de la legislația rutieră.
De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni în baza Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, în valoare totală de 1.500 de lei, pentru neutilizarea aparatului de taxat și neemiterea bonului fiscal.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut trei permise de conducere, șase certificate de înmatriculare și un atestat profesional pentru transport în regim de taxi.
Printre cazurile relevante se numără cel din seara de 21 martie, când un șofer a efectuat o depășire neregulamentară peste o trecere de pietoni și nu a oprit la semnalele polițiștilor. După o scurtă urmărire, autoturismul a fost găsit abandonat în extravilanul localității Ocna Dej, iar verificările au arătat că acesta nu era înmatriculat, fiind deschis dosar penal.
Tot în aceeași seară, în jurul orei 22:40, în comuna Recea-Cristur, polițiștii au depistat un conducător auto care avea permisul de conducere suspendat, fiind demarate cercetări pentru conducere fără permis.
În cursul nopții, în jurul orei 02:15, un alt șofer a fost sancționat după ce a efectuat transport de persoane în regim de taxi fără a emite bon fiscal și fără a avea aparatul de taxat în funcțiune. În acest caz, polițiștii au dispus și reținerea atestatului profesional.
Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de siguranță publică în comunitate.
