Polițiștii din Dej, împreună cu luptători de acțiuni speciale, au desfășurat astăzi, 21 septembrie, acțiuni de amploare pe raza de competență pentru prevenirea şi combaterea faptelor penale şi contravenţionale, a accidentelor rutiere, depistarea si cercetarea persoanelor care fac obiectul unor cauze penale.
În zona străzii Macazului, polițiștii au acționat în vederea depistării persoanelor urmărite, date în consemn, ori a celor care locuiesc fără forme legale.
Pe linie rutieră, polițiștii au acționat cu aparatură radar pe DN 17, în localitatea Cuzdrioara, DN 1 C, DN 18 B – pe raza localităților Câțcău, Cășeiu, Coplean și Rugășești, DJ 172 F – în localitățile Mica si Unguraș, precum și pe raza comunei Jichișu de Jos. De asemenea, s-a acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere și pe raza municipiului Dej, pe străzile 1 Mai, Crângului, Vâlcele și Avram Iancu.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 127 de persoane și au fost executate 11 mandate de aducere. Peste 70 de autovehicule au fost controlate, fiind constatată o infracțiune de conducere sub influența alcoolului. Au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, majoritatea fiind pentru nerespectarea regimului rutier. Au fost reținute 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
De asemenea, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare privind comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă, fapte prevăzute de Codul penal.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2017, cei doi, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 55 de ani, ar fi acordat cu titlu de împrumut diverse sume de bani la mai multe persoane, percepând o dobândă de 100%. În cazul în care împrumuturile nu erau restituite la timp, persoanele împrumutate ar fi fost amenințate cu acte de violență.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri.