Scene șocante în comuna Recea-Cristur, județul Cluj. O autospecială medicală a fost atacată cu pietre și alte obiecte contondente în timp ce se întorcea de la o intervenție. Un membru al echipajului a fost rănit, iar trei tineri au fost reținuți de polițiști.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 8 august, în jurul orei 22:25. Un echipaj medical fusese solicitat să intervină la un caz în comuna Recea-Cristur.
După încheierea intervenției, autospeciala se deplasa prin localitatea Căprioara, către municipiul Dej, când mai multe persoane ar fi început să arunce cu pietre și alte obiecte contondente asupra acesteia.
Atacul a provocat avarii autospecialei, iar unul dintre membrii echipajului medical a fost rănit. Acesta a suferit leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
Trei tineri, reținuți pentru 24 de ore
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările pentru infracțiunile de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma activităților investigativ-operative, oamenii legii au identificat mai multe persoane care ar fi fost implicate în incident. Acestea au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Până în prezent, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, toți din comuna Recea-Cristur.
Ancheta este în desfășurare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cei trei tineri beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
