Cornel Itu: „Ziua de 9 Mai 1877 a fost un moment crucial in istoria poporului român”

Deputatul PSD originar din Dej ne informează că ziua de 9 mai este un triplu motiv de sărbătoare pentru România.

Pentru România, ziua de 9 Mai are tripla semnificaţie: Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial din anul 1945.

Ziua de  9 Mai 1877 a fost un moment crucial in istoria poporului român, reprezentând declararea independenţei României faţă de Imperiul Otoman de către Mihail Kogălniceanu. Declaraţia unirii a declanșat Războiul de Independenţă, ȋn urma căruia, prin  conferința de pace de la Berlin din 1878, s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei.

Cea de-a doua semnificaţie a zilei de 9 mai este legată de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite. Acest moment a reprezentat finalul celor peste 2000 de zile ȋn care 50 de milioane de oameni și-au pierdut viaţa ȋn lupte care păreau nesfârșite.

Totodată, 9 mai este sărbătorită ca Ziua Europei pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. A fost baza construcţiei unei Europe unite, devenită astăzi Uniunea Europeană.

Astfel, ziua de 9 mai reprezintă pentru poporul roman amintirea unui moment crucial ȋn câștigarea independenţei, finalitatea luptelor date ȋn timpul celui de-Al Dolilea Război Mondial, dar și sărbătoarea unui parteneriat la nivel eurpean prin care consolidăm pacea și ordinea politică, eonomică și socială alături de alte state.” scrie Cornel Itu.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu