La data de 26 iunie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au dispus reținerea unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Dej, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și neexecutarea sancțiunilor penale, anunță IPJ Cluj.
La aceeași dată, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție la imobile situate în municipiul Dej.
În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada 7 – 10 iunie a.c, bărbatul ar fi sustras bunuri în valoare de peste 8.100 de euro, din trei autovehicule parcate pe raza localității Cuzdrioara care ar fi avut portierele închise, însă neasigurate.
Totodată, bărbatului îi era interzis, ca urmare a unei sentințe judecătorești, să se afle pe raza localității în cauză.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunuri provenite din comiterea infracțiunilor cercetate, fiind astfel recuperat parțial prejudiciul cauzat.
Probatoriul administrat a condus la reținerea bărbatului de către polițiști, pentru 24 de ore, iar ulterior, acesta a fost prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
În continuare sunt efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor detașamentelor de jandarmi Dej și Gherla.