Lucrări de întreținere pe aproape 10 kilometri ai drumului județean dintre Valea Gârbăului și Rugășești

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 182F, care face legătura între localitățile Valea Gârbăului, Gârbăul Dejului și Rugășești.

Lucrările sunt în plină desfășurare și vizează un sector de drum cu o lungime de aproape 10 kilometri, cuprins între kilometrii 0+000 și 9+980.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitățile din nordul județului.

Importanța acestui drum județean este dată de faptul că asigură accesul direct și facil al locuitorilor la două drumuri naționale importante: DN 17 și DN 18B. Se asigură, astfel, o legătură directă între localitățile rurale din nordul Dejului și rețeaua rutieră ce duce spre județele vecine, Maramureș și Bistrița-Năsăud, permițând locuitorilor din zonă să ajungă rapid în centrele urbane, în special în municipiul Dej, pentru asistență medicală, instituții de învățământ, piețe de desfacere și locuri de muncă”, a declarat Alin Tișe.

Potrivit administrației județene, lucrările includ întreținerea părții carosabile și a îmbrăcăminții asfaltice prin frezarea sectoarelor deteriorate, plombarea gropilor și remedierea zonelor afectate de tasări sau burdușiri.

De asemenea, vor fi refăcute terasamentele degradate și acostamentele, iar pentru asigurarea unei bune evacuări a apelor vor fi curățate șanțurile și rigolele din zona drumului. Totodată, pentru îmbunătățirea aspectului și a vizibilității, se vor executa lucrări de tăiere a lăstărișului și a vegetației din vecinătatea carosabilului.

Programul de lucrări mai include refacerea timpanelor de podețe, prelungirea sau înlocuirea unor podețe existente și intervenții pentru creșterea siguranței rutiere prin montarea sau înlocuirea parapetelor și a altor elemente de protecție.

În plus, pe anumite sectoare vor fi montați butoni și plăcuțe reflectorizante pentru stâlpi și parapete, iar în zonele unde este necesar vor fi realizate lucrări de corecție a albiilor prin construirea sau refacerea gabioanelor.

Prin aceste investiții, Consiliul Județean Cluj urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea gradului de siguranță pentru locuitorii și transportatorii care utilizează acest drum județean important pentru nordul județului.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu