Oana Murariu: Avem localități care au nevoie ca de aer de lucruri firești precum grădinițe, școli sau asistență medicală apropiată

Candidatul USR Cluj la Camera Deputaților și totodată președintele USR Cluj, deputatul Oana Murariu, a anunțat că USR Cluj și-a stabilit ca prioritate să atragă cât mai multe fonduri naționale pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală și reducerea decalajelor de dezvoltare din Cluj.

„Clujul este un județ care s-a dezvoltat mai mult prin aportul mediului de afaceri și universitar. Liderii politici PNL-PSD s-au complăcut în a promite multe și a face puțin, lent și de multe ori de calitate scăzută.

Rezultatul este că azi avem comunități locale care au nevoie ca de aer de lucruri firești precum grădinițe, școli sau asistență medicală apropiată , în timp ce chiar și orașe din județ sunt afectate de lipsa unei viziuni de dezvoltare economică echilibrată a întregului Cluj. Am văzut direct acest lucru și am auzit așteptările oamenilor din județ.

Alături de legi care să miște lucrurile bine în județul nostru și în toată țara în domenii de la justiție, la sănătate, mediu, digitalizare și educație, ne-am stabilit ca prioritate să atragem mai multe fonduri naționale pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală și reducerea astfel a decalajelor de dezvoltare din Cluj.

Un Cluj puternic, așa cum ne dorim, va fi cel în care fiecare comunitate clujeană va fi susținută să aibă un viitor! Și vom aduce schimbarea pentru toți, nu doar pentru unii! Pe 1 decembrie votați cea mai bună echipă care să reprezinte Clujul în parlament. Votați USR!” a declarat deputatul Oana Murariu.

CMF: 11240015

Distribuie articolul

Lasă un comentariu