Primarul comunei Bobâlna, Dorin Petrean, îi invită pe locuitori și pe toți cei care își au rădăcinile în zonă să participe la cea de-a doua ediție a Zilelor Satului Răzbuneni, eveniment care va avea loc duminica viitoare și care, potrivit edilului, este organizat exclusiv prin implicarea comunității.
Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, primarul a evidențiat faptul că manifestarea este posibilă datorită voluntariatului și sprijinului oferit de oamenii din sat, fără finanțare din partea Consiliului Local.
„Comunitatea din Răzbuneni reușește să organizeze cea de-a II-a ediție a Zilelor Satului, fără sprijin financiar din partea Consiliului Local, aceasta fiind încă o dovadă că oamenii uniți pot transforma orice vis în realitate”, a transmis Dorin Petrean.
Edilul a subliniat că astfel de inițiative demonstrează forța unei comunități unite și atașamentul locuitorilor față de locurile natale.
„Îmi este nespus de drag să văd oameni care își iubesc locul natal, care îl respectă și aleg să se implice pentru binele lui. Acasă nu înseamnă doar un loc pe hartă, ci oamenii, amintirile, tradițiile și sufletul pe care îl punem fiecare în această comunitate”, a afirmat primarul.
Potrivit acestuia, programul evenimentului va include recitaluri susținute de interpreți de muzică populară, organizatorii dorindu-și ca sărbătoarea să fie un prilej de întâlnire pentru întreaga comunitate și de promovare a valorilor locale.
Dorin Petrean i-a invitat pe toți cei interesați să participe la eveniment și să susțină inițiativa localnicilor.
„Vă așteptăm cu drag la Zilele Satului Răzbuneni, duminica viitoare, să arătăm încă o dată că împreună suntem mai puternici!”, este mesajul transmis de edil.
Primarul și-a încheiat mesajul reafirmând spiritul care, în opinia sa, definește comuna Bobâlna: solidaritatea și implicarea oamenilor în viața comunității.
