Dej

Schimb de experiență cu experți polonezi la Școala Gimnazială Specială Dej


Școala Gimnazială Specială Dej a derulat, pe parcursul săptămânii trecute, un program de activități de Job Shadowing (activități de învățare în grup și de observare la locul de muncă), la care au luat parte 10 profesori din Polonia, de la Zespol Szkol No. 16, Bialystok, care lucrează, la rândul lor, cu elevi cu cerințe educative speciale (CES).

„Este o inițiativă mai mult decât lăudabilă întrucât, prin această experiență, Școala Specială Dej contribuie la nivel comunitar la deschiderea spre Europa, la diseminarea de bune practici educaționale ale școlii românești și aduce plus valoare comunității educaționale prin percepția de școală resursă de bune practici”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Manifestările organizate au presupus participarea la activitățile curriculare din cadrul programului de dimineață al elevilor la disciplinele limba și literatura română, matematică, geografie, biologie, educație fizică și sport, istorie, cunoașterea mediului, etc.

În cadrul programului de după-amiază, activitățile s-au concentrat pe formarea autonomiei personale și sociale derulate la Atelierul Gastronomic, Atelierul TIC și Cabinetul de ludoterapie. Activitățile de terapii specifice s-au desfășurat în cadrul Camerei Senzoriale, la Cabinetele de Terapia Limbajului și la Cabinetul de Kinetoterapie. În același timp, prin activitățile de socializare s-au pus în valoare tradițiile specifice zonei, prin organizarea unui spectacol de dans popular organizat în cadrul unei șezători cu elevii.

De asemenea, programul săptămânii a mai presupus și realizarea unei vizite la Primăria Municipiului Dej și derularea de activități la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Dej pentru a evidenția munca cu elevii cu cerințe educaționale speciale din școala de masă, muncă pe care o realizează cadrul didactic de sprijin/itinerant. Evenimentele s-au încheiat cu discuții referitoare la activitățile derulate, importanța și scopul acestora pentru elevi, dar și realizarea de schimburi educaționale la nivel metodic și didactic.

Programul de Job Shadowing desfășurat în perioada 25 – 29 septembrie a.c. este al doilea program de acest tip derulat de Școala Gimnazială Specială Dej, primul având loc în luna mai 2016. Totodată, acesta va fi urmat de un alt astfel de program care se va desfășura în luna octombrie a anului în curs când școala de învățământ special din Dej va mai primi o delegație din Polonia, formată din alți 10 profesori care, de asemenea, vor participa la activitățile școlii.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close