Social-democrații dejeni s-au lansat în campania pentru locale

Vineri, 10 mai, de la ora 17.00, în prima zi a campaniei electorale, PSD Dej și-a lansat oferta politică și administrativă pentru municipiu la Centrul Cultural “ARTA”, în prezența a peste 500 de invitați.

La eveniment au participat președintele PSD Cluj, profesorul Vasile Dîncu, candidatul PSD la șefia Consiliului Județean, profesorul Alexandru Cordoș, coordonatorul campaniei PSD pentru alegerile locale, Remus Lăpușan și alți candidați din zona limitrofă a municipiului Dej.

Au fost aplaudați la scenă deschisă toți cei 24 de candidați PSD pentru Consiliul Local, iar în aplauzele asistenței, Mircea Florin Biban, candidatul PSD la primăria Dej, a prezentat o viziune completă și integratoare în ceea ce privește reconstrucția și renașterea municipiului.

“10 pentru un oraș de nota 10″, proiectul politic și administrativ al candidatului PSD demonstrează o abordare circulară, justificată și inclusivă a întregii problematici cu care se confruntă Dejul. Astfel, cele 10 puncte prezentate detaliat de candidatul PSD la primăria municipiului Dej demonstrează o preocupare reală pentru toate componentele paradigmei urbane care definește comunitatea noastră.

  1. Plan urbanistic general, dezvoltarea armonioasă a orașului.
  2. Parcări şi parkinguri, lărgirea la 4 benzi a coridorului dintre

strada 1 Mai și străzile Bistriței și Baia Mare.

  1. Educaţie şi siguranţă în şcoli – înființarea unui centru de excelență pentru învățământul preuniversitar.
  2. Sănătate – dezvoltarea rețelei medicale actuale, servicii medicale la domiciliu pentru persoanele vulnerabile.
  3. Protecţie socială – Proiectul CARNETUL DE REDUCERI pentru pensionarii Dejului.
  4. Mediul de afaceri şi producătorii locali – înființarea unei platforme publice și transparente pentru dialog.
  5. Cultură, tineret şi sport – 2025, anul primului Festival Cultural Național desfășurat la Dej, finanțarea performanței sportive și a centrelor de juniori.
  6. Turism – Refacerea completă, prin investiții serioase, a reputației turistice a întregii zone adiacente Dejului, înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.
  7. Autentică integrare europeană – fonduri europene, înfrățiri, importul de bune practici.
  8. Întreținerea, gospodărirea și salubrizarea spaţiilor comune ale municipiului Dej.

CARNETUL DE REDUCERI pentru pensionari, proiect lansat de Mircea Florin Biban în premieră absolută vineri, în aplauzele asistenței, pare a fi prima soluție concretă de sprijin pe care un candidat la primăria Dej o propune pensionarilor, din 1990 și până astăzi.

După lansarea PSD de vineri, toate coordonatele actualei campanii electorale s-au modificat. Social-democrații par mai pregătiți și mai determinați ca niciodată să câștige aceste alegeri, iar după discursul ținut la centrul cultural “ARTA” candidatul PSD, Mircea Florin Biban, a preluat complet inițiativa.

Urmează o competiție foarte interesantă!

Produs de Red Hot Advertising SRL, la comanda PSD – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21240002

Distribuie articolul

Lasă un comentariu