Șofer din Maramureș, prins băut la volan în Dej

Un bărbat de 45 de ani, din județul Maramureș, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii dejeni conducând o autoutilitară sub influența alcoolului, în toiul nopții.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 03:30, pe strada 1 Mai din municipiul Dej. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dej au oprit în trafic autoutilitara condusă de bărbatul de 45 de ani, iar la testarea cu aparatul etilotest au constatat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Dej, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul Penal.

Oamenii legii reamintesc că alcoolul la volan crește semnificativ riscul de producere a accidentelor rutiere grave, iar depistarea în trafic cu o alcoolemie peste limita legală constituie infracțiune.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu