Concert de pricesne în Duminica Floriilor

Primăria Municipiului Dej împreună cu Protopopiatul Ortodox Dej, organizează duminică, 1 aprilie, un Concert de pricesne care marchează Sărbătoarea Floriilor. Concertul se va desfăşura cu începere de la ora 18:00 la Biserica Ortodoxa Dej III, cu hramul “Sfânta Treime” situată pe Dealul Florilor, strada Unirii. În programul concertului aflat la a III-a ediţie, vor interpreta pricesne: Corul Bisericii Ortodoxe Dej III, Corala ” Armonia” a Centrului Cultural “Arta”, soliștii: Adriana Berințan, Alexandra Moldovan, Sorana Gălan, Dana Feherdi, Zina Doboş, Marin și Petra Grad, Iulia Iosip, Cristina Beldean Moşuţan, Mădălina Mârza,…

Farmec prezintă Unirea la Feminin – manifestul Gerovital din anul Centenarului, care unește româncele în frumusețe

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță campania de responsabilitate socială corporativă „Unirea la feminin”, dedicată ridicării nivelului de solidaritate, empatie și coeziune în rândul comunității de femei din România. Proiectul de CSR, prin care româncele sunt încurajate să acorde sprijin femeilor din anumite comunități vulnerabile reprezintă o continuare a inițiativelor dedicate publicului feminin și a activităților de implicare socială ale Farmec. În cadrul campaniei de marketing asociate unei cauze sociale “Unirea la feminin”, desfășurată între 1 martie și 1 decembrie 2018,  o parte din valoarea produselor Gerovital achiziționate…

Condiții de iarnă pe drumul Dej – Gherla

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii de miercuri, 21 martie, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie se acţionează pe 29 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, multe dintre acestea afectate de fenomenul de polei. Din cauza condițiilor meteorologice atipice pentru această perioadă a anului, respectiv precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temperaturi negative, dar şi a fenomenului de dezgheţ – îngheţ, pe raza judeţului Cluj circulaţia se desfăşoară, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.…

Cornel Itu: „Dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida-Voevod la Bobâlna a fost un proiect de suflet”

Într-un mesaj trimis presei, deputatul PSD își prezintă sentimentele avute la comemorarea lui Alexandru Vaida-Voevod de la Bobâlna, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. „La 27 februarie s-au împlinit 146 de ani de la nașterea unei personalități marcante în istoria țării noastre, Alexandru Vaida-Voevod. Marele om politic s-a născut în satul Olpret, astăzi  Bobalna, o localitate din zona Dej,  județul Cluj, pe care sunt mandru că o reprezint deja în al treilea mandat ca deputat. Alexandru Vaida-Voevod s-a născut la sfarșit de secol al XIX-lea într-o familie veche și bogată, origine…

Concert caritabil Brio Sonores la Dej, pe 31 martie

BRIO SONORES, câștigătorii ”Românii au talent”, vor cânta în premieră la Dej, la Sala Sporturilor, sâmbătă 31 martie, de la ora 18:00. Concertul caritabil organizat de ASOCIAȚIA MILITARILOR VETERANI ȘI VETERANILOR CU DIZABILITĂȚI SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZORÂTORUL DE MIR în parteneriat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEJ și ASOCIAȚIA MEREU ÎMPREUNA, are ca scop strângerea de fonduri pentru doua familii din Dej, care au rămas fără casă în urma incendiului din data de 26 Februarie 2018. Biletele se pot procura de la Centrul Cultural ”Arta”, de luni până vineri între orele…

Cornel Itu îi invită pe dejeni la comemorarea lui Alexandru Vaida-Voevod de la Bobâlna

Deputatul PSD transmite un mesaj locuitorilor din zona Dejului, chemându-i să participe la evenimentul din 19 martie de la Bobâlna, cu ocazia Centenarului și a împlinirii a 146 de ani de la nașterea politicianului interbelic Alexandru Vaida-Voevod. În anul 2015, la Bobâlna, a avut loc dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida-Voevod, un proiect pe care l-am inițiat și susținut în memoria ilustrului politician al perioadei interbelice. La 27 februarie s-au împlinit 146 de ani de la nașterea acestei personalități marcante în istoria țării noastre. Marele om politic s-a născut în satul…

Reprezentanții Băncii Mondiale au ajuns la Primăria Dej

Ieri, Primăria muncipiului a primit vizita delegației Băncii Mondiale, condusă de directorul pentru Romania si Ungaria, Tatiana Proskuryakova. În cadrul întâlnirii s-au discutat o serie de aspecte importante referitoare la dezvoltarea municipiului Dej și au fost prezentate principalele obiective investiționale realizate de administrația dejeană, precum și direcțiile de acțiune pe care le are în vedere pentru următorii ani. Vizita delegației Băncii Mondiale se înscrie în demersurile pe care Grupul Băncii Mondiale le face în vederea pregătirii Cadrului de parteneriat pentru România aferent perioadei 2018 – 2023, iar în acest context,…

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată la Dej

15 martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. La fel ca în fiecare an și anul acesta la împlinirea a 170 de ani de la inceputul Revoluției din anul 1848, a fost marcată la Dej împreună importanța momentului istoric, printr-un program artistic la Centrul Cultural ”Arta” urmat apoi de depuneri de coroane la Monumentul ”Leu” de pe strada Țibleșului, aducând astfel un omagiu celor cazuti în 24 noiembrie 1848 și transmitand totodata ideea de unitate, comuniune și bună întelegere, factori principali în realizarea unei societăți stabile și tolerante.  

Se extinde rețeaua de alimentare cu apă potabilă din Chiuiești

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea extinderii rețelei de distribuție a apei potabile în localitatea Chiuiești, pe o lungime totală de 2,12 km, precum și pentru realizarea unui număr de 53 de branșamente/racorduri. „După finalizarea lucrării, componenta de rețea nou creată va fi preluată și integrată de cătreCompania de Apă Someș în sistemul public județean de distribuție, astfel încât calitatea apei de care vor avea parte noii beneficiari să fie una cât mai ridicată”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.  Realizarea acestei investiții este necesară…

Ședință nouă la Consiliul Local Dej

Consilierii locali dejeni se întrunesc în cadrul unei noi ședințe care se va desfășura în data de 15 martie a.c. Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Dej, începând cu ora 13:00. Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte: 1.   Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico – economice a proiectului “Modernizarea coridorului integrat de mobilitate urbană reprezentat de Străzile: Unirii, Dobrogeanu Gherea, Ecaterina Teodoroiu, Avram Iancu, George Coșbuc, Regina Maria, Mircea cel Bătrân, Mărășești (între Mircea cel Bătrân și Gheorghe Sincai), Gheorghe Șincai, 1 Mai…