Într-un interviu acordat site-ului nostru, consilierul județean PSD ne vorbește despre activitatea sa din ultima perioadă și perspectivele de dezvoltare ale Clujului. Știri din Dej: Ați fost mai puțin prezent în spațiul public în ultimul an. Cum vedeți evoluțiile politice la nivel local din această perioadă? Remus Lăpușan: Din punctul meu de vedere, cuvântul care ar trebui să definească în această perioadă activitatea de la nivelul județului Cluj este DEZVOLTARE. În acest sens eu am fost foarte prezent, am avut întâlniri cu mediul de afaceri, cu aleși locali, cu simpli…
Lună: aprilie 2018
Dejenii sunt sfătuiți să nu dea bani cerșetorilor
Primăria Municipiului Dej demarează o campanie de prevenire și combatere a cerșetoriei în municipiu. Campania va fi lansată marți 24 aprilie, printr-o primă acțiune de distribuire de pliante prin care cetățenii sunt îndemnați să nu încurajeze cerșetoria în municipiul Dej. Scopul campaniei este acela de a conștientiza cetățenii municipiului Dej cu privire la rolul pe care fiecare îl are în a combate fenomenul cerșetoriei. Atâta timp cât primesc ceea ce cer, cerșetorii vor fi prezenți în stradă, iar atitudinea fiecăruia dintre noi va face diferența. Pe raza Municipiului Dej cerșetoria…
Restricții de circulație în centrul Dejului, luni 23 aprilie
Primăria Municipiului Dej anunță restricții de circulație în Piața Bobâlna cu ocazia desfășurării evenimentelor care marchează Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită în 23 aprilie. Pentru buna desfășurare a activităților, începând cu data de 22 aprilie după ora 22:00 și până luni, 23 aprilie, ora 14:00, circulația în Piața Bobâlna în fața Parcului Mic va fi închisă. Șoferii care au traseu prin piața centrală, sunt sfătuiți să aleagă străzile adiacente acesteia și să nu își lase autoturismele parcate în zona cu restricții.
Dezinsecție la Dej, sâmbătă 21 aprilie
Primăria Municipiului Dej anunță efectuarea unor acțiuni de dezinsecție în zonele publice cu spații verzi din municipiu. Acțiunile se vor realiza etapizat. În cursul zilei de mâine, sâmbătă 21 aprilie, se va interveni în zona unităților de învățământ (grădinițe, școli generale, licee). Ulterior se va acționa la locurile de joacă, parcuri și cimitire.
Școala din Chiuiești și grădinița din Bogata de Sus vor fi modernizate
Consiliul Județean Cluj a eliberat o serie de certificate de urbanism necesare modernizării infrastructurii educaționale, școlare și preșcolare, din patru comune clujene, respectiv Bonțida, Chiuiești, Săcuieu și Vad. „Investițiile în infrastructura educațională din aceste localități au rolul de a contribui la creșterea gradului de acces al copiilor la educație. Dorința noastră este ca, și în mediul rural, copiii aflați la început de drum să poată învăța într-un ambient cât mai plăcut și curat, care să îndeplinească toate cerințele desfășurării unui proces educativ civilizat”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul…
Cornel Itu: Statul va aloca 60 de milioane de euro pentru înființarea de centre de colectare a laptelui în satele de munte
Deputatul PSD anunță dezbaterea unei legi prin care fermierii din zonele de munte vor fi ajutați să-și vândă mai ușor laptele, în centre aflate în apropiere, construite de stat. „Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană (2018-2020), pe care l-am inițiat împreună cu colegii mei din Grupul Parlamentar al PSD, a fost adoptat miercuri, 18 aprilie, în ședința de plen a Camerei Deputaților. Programul de investiții, în valoare de 60 de milioane de euro, are ca scop înființarea unui…
Horia Nasra: Rus Casian, un primar de cinci stele, a modernizat în ultimii Cuzdrioara prin proiecte cu finanţare europeană
Cuzdrioara este comuna hotar a județului Cluj cu judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate formată din satele Cuzdrioara, Mănășturel și Valea Gârboului, aflată la confluența Someșului Mare cu Someșul Mic. În ultimii ani localitatea suferit o modernizare vizibilă, principalul vinovat fiind primarul localităţii, Rus Casian, un edil care nu a stat cu mâna întinsă la Guvern sau “la partid” cum se spune în mediul politic, ci a scris alături de echipa sa din primărie şi a implementat proiecte care treptat dar constat au modernizat comuna. Mai sunt multe de realizat însă Rus Casian…
Casă de peste 1 milion de euro la Dej?
Un dejean își vinde casa pe portalul OLX cu 1,2 milioane euro. Vila are 400 mp, ceea ce ar însemna un preț de 3000 €/mp, mult peste nivelul din cele mai bune zone ale Clujului. În anunț se precizează totuși că ar fi vorba de „casă plus firmă”, dar nu sunt date niciun fel de detalii despre activitatea societății comerciale. Cei interesați pot afla mai multe detalii doar telefonic.
Concert Cargo la Dej, pe 25 aprilie
În 25 aprilie 2018 vă invităm la concertul îndrăgitei trupe CARGO la Dej, la Centrul Cultural Arta. Prețul biletului este de 60 lei, iar pentru achiziția anticipată (până în 23 aprilie) prețul este redus la 45 lei. Locurile în rândurile 1,2,3 și 8 nu beneficiază de reducere. Biletele se vor pune în vânzare din 16 aprilie,la distribuitori și la Centrul cultural Arta între orele 14-16. Marți și joi orar 14-18.
Bazinul acoperit de înot va fi gata la începutul lui 2019
Lucrările la bazinul de înot acoperit de pe strada Nicolae Titulescu sunt în plină desfășurare, anunță primarul Dejului. Edilul a făcut astăzi o vizită pe șantier și din discuțiile purtate la fața locului cu reprezentantul constructorului, lucrările se desfășoară conform graficului, estimându-se a fi finalizate la începutul anului viitor.