Luni la amiază, la agenția Alpha Bank din Dej s-a prăbușit o porțiune de podea de la etajul superior, lucru care a determinat și căderea tavanului fals de la etajul inferior. În momentul incidentului, în sediul băncii se aflau 5 clienți și 7 angajați. Forțele de intervenție au ajuns în scurt timp la fața locului: „La data de 27 noiembrie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați, printr-un apel SNUAU 112, despre faptul că pe strada Mărășești, la sediul unei instituții s-ar fi prăbușit…
Lună: noiembrie 2023
Au fost terminate lucrările de renovare a castelului Bánffy din Răscruci
Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de restaurare, conservare și punere în valoare a ansamblului monument istoric Castel Bánffy din localitatea Răscruci, comuna Bonțida. Proiectul a fost derulat în urma accesării de fonduri europene, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, la care se adaugă suma de aproximativ 7,5 milioane de euro, asigurată din bugetul propriu al județului. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Prin finalizarea acestui proiect oferim un obiectiv deosebit clujenilor, turiștilor sau pasionaților de istorie și frumos. Valorificarea acestei perle arhitecturale cu o importanță istorică și…
S-au făcut marcaje rutiere pe mai multe șosele din zona Dej
Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că în perioada august – noiembrie 2023 au fost executate marcaje rutiere pe 25 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu o lungime însumată de 339,696 kilometri. Scopul acestor lucrări este de a asigura o circulaţie rutieră optimă, în condiţii de siguranţă. Astfel, au fost executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale, axiale, de separare a sensurilor de mers, dar și marcaje marginale, pe următoarele drumuri și sectoare de drumuri județene din zona Dej: DJ 161D Jichișu de Jos,…
Lion Capital: rezultate financiare foarte bune în primele 9 luni din an
Lion Capital (simbol bursier LION), societate de investiţii financiare listată la Bursa de Valori Bucureşti cu o capitalizare de 1,2 mld. lei, fosta SIF Banat Crişana, a publicat datele financiare pentru primele trei trimestre din acest an. Rezultatele atinse sunt notabile, reflectându-se în următorii indicatori: Activele totale în administrare au atins valoarea de 4.008 mil. lei, marcând o creștere cu 28,35% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Valoarea activului net a fost de 3.811 mil. lei (7,5234 lei/acțiune), în creștere cu 17,7% față de valoarea de la finalul anului 2022 și cu 27,5% peste…
tbi bank raportează o creștere de 50% a activelor totale în primele 9 luni din 2023
București, 16 noiembrie, 2023 – În trimestrul al treilea din 2023, tbi bank a menținut o poziție solidă în ceea ce privește lichiditatea și capitalul și a investit pentru viitor, având în același timp rezultate notabile în ceea ce privește portofoliul de depozite. tbi bank a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2023, un profit net de 27,2 milioane de euro, potrivit rezultatelor financiare consolidate neauditate. În această perioadă, tbi și-a extins rețeaua cu noi parteneri comerciali, inclusiv din noi domenii, iar în prezent este prezentă în peste 22.200 de…
Idei inedite: Cadouri de Crăciun pentru mămici și graviduțe
Cu fiecare lumină strălucitoare ce transformă străzile într-un adevărat decor de basm, simțim cum spiritul Crăciunului se apropie cu pași repezi. Și, desigur, o parte esențială a acestui spirit festiv este găsirea acelui cadou perfect care să aducă zâmbetul pe chipul celor dragi. Dacă printre aceștia se numără și o proaspătă mămică sau o viitoare mămică aflată în perioada minunată a sarcinii, atunci vrei cu siguranță să găsești ceva cu adevărat special pentru ele. Așadar, scopul nostru devine clar: să te ajutăm cu idei inedite pentru cadouri de Crăciun, special concepute…
Razie la Dej: polițiștii au dat peste 100 de amenzi
Razie vineri dimineață în Dej, între orele 6 și 13 polițiștii au descins în oraș și comunele arondate în două planuri de acțiune, numite ”Blitz” și ”Blocada”. În acest interval au fost legitimate peste două sute de persoane și verificate aproximativ 120 de mașini. Polițiștii rutieri au acționat, în special, în zonele în care s-au înregistrat frecvent accidente de circulație, în vederea prevenirii riscului rutier și depistării șoferilor care nu respectă normele ce circulație. Rezultatul – au fost aplicate în total 106 amenzi, în valoare de peste 43.000 de lei,…
Ziua Recoltei va fi sărbătorită pe 8 octombrie
Primăria Municipiului Dej organizează duminică, 8 octombrie, Ziua Recoltei. Evenimentul se va desfășura între orele 09:00-17:00, în Piața Agro-alimentară din zona centrală și va fi marcat de expoziţia cu vânzare de produse agricole. În cadrul evenimentului se va desfășura, de la ora 11:00, Festivalul Plăcintelor Someșene și al Bucatelor Tradiționale, ediția a V-a și Târgul Mestesugăresc și Artistic, iar intre orele 13:00 – 17:00 va avea loc tradiționalul spectacol artistic.