Noaptea trecută, în jurul orei 23:55, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza comunei Cășeiu, în care au fost implicate două autoturisme.
În urma impactului, un bărbat de aproximativ 50 de ani a rămas încarcerat în interiorul unuia dintre vehicule. Acesta era conștient și cooperant, fiind extras în siguranță de echipajele de intervenție și predat ulterior personalului medical. Atât el, cât și o femeie de aproximativ 30 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
De asemenea, un echipaj SAJ a preluat doi minori, de aproximativ 10 ani, care prezentau afecțiuni ușoare. La momentul retragerii pompierilor, cei doi copii se aflau în continuare sub evaluarea medicilor de la ambulanță.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
