Pompierii din cadrul Detașamentului Dej desfășoară în aceste momente o amplă intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care se întinde pe mai multe hectare, în localitatea Bobâlna, transmite ISU Cluj.
Flăcările au cuprins și o anexă gospodărească, însă pompierii au reușit protejarea casei din apropiere.
La fața locului acționează două echipaje.
Pompierii lucrează pentru localizarea incendiului, astfel încât acesta să nu ajungă la pădure.