Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs duminică, 2 august, pe DN1C, în localitatea Câțcău. Trei persoane au fost rănite în urma impactului, iar ambele mașini au fost proiectate în șanț. Accidentul s-a produs în jurul orei 12:50, pe DN1C, în localitatea Cătcău, unde două autoturisme au intrat în coliziune. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, accidentul ar fi fost provocat de o succesiune de manevre efectuate de cei doi conducători auto. Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 45 de ani, din…
Categorie: Actualitate
Șofer din Dej, prins beat și cu permisul suspendat, după un accident în Bobâlna! Avea 0,76 mg/l alcool în aerul expirat
Un bărbat de 47 de ani din municipiul Dej a fost reținut de polițiști după ce ar fi condus un autoturism în comuna Bobâlna, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului și a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Incidentul s-a produs în seara zilei de 31 iulie, în jurul orei 22:30, pe un drum din comuna Bobâlna. Potrivit polițiștilor, bărbatul de 47 de ani ar fi pierdut controlul autoturismului, fiind implicat într-un eveniment rutier în urma căruia au…
Gest neobișnuit la o brutărie din Dej: doi clienți au lăsat 1.000 de lei bacșiș angajaților. Unul dintre ei este antreprenorul dejean Alin Buși, stabilit în Marea Britanie
Brutăria La Cosa din Dej a fost, luni dimineață, scena unui gest care a impresionat rapid comunitatea online. Doi clienți intrați în magazin, mulțumiți de servirea oferită de personal, au decis să lase o sumă de 1.000 de lei drept răsplată pentru cei trei angajați aflați la muncă de dimineață. Reprezentanții brutăriei au făcut public momentul, subliniind că este un gest rar în zilele noastre. „Ceva neobișnuit”, spun cei de la brutărie „Dacă cu ceva timp am avut vizite din partea hoților, astăzi dimineață au intrat în magazin două persoane…
Accident lângă Țaga: un tânăr șofer dejean a ajuns la spital!
Două autoturisme au fost implicate, duminică seara, într-un accident rutier produs pe DJ 109C, în localitatea Sântioana, comuna Țaga. În urma impactului, doi tineri au fost răniți și transportați la spital pentru investigații medicale, iar traficul în zonă a fost afectat pe durata intervenției echipajelor de urgență. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 20:20. Din primele cercetări reiese că un bărbat de 28 de ani, din municipiul Dej, aflat la volanul unui autoturism, ar fi încercat să efectueze o manevră…
Tânăr reținut după ce a fost prins băut la volan, fără permis. Alcoolemie uriașă înregistrată de polițiști!
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Cășeiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, incidentul s-a petrecut în noaptea de 27 iulie, în jurul orei 01:00, pe un drum comunal din localitatea Rugășești. În urma opririi în trafic, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,13 mg/l alcool…
Razie de amploare la Dej! Zeci de amenzi, 12 permise reținute și două infracțiuni rutiere descoperite în doar trei zile
Polițiștii din Dej și din comunele arondate au desfășurat, în perioada 24–26 iulie, o amplă acțiune pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței în trafic. În urma controalelor, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, au fost reținute 12 permise de conducere, iar oamenii legii au constatat și două infracțiuni la regimul rutier. Aproape 150 de persoane legitimate și peste 120 de mașini verificate Acțiunea a fost desfășurată în sistem integrat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și ai Secției 5 Poliție Rurală Dej. În cele trei zile de…
Accident grav în comuna Mica: șase persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital după ciocnirea a două autoturisme
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă după-amiază în localitatea Dâmbu Mare, comuna Mica, județul Cluj, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, șase persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Din primele evaluări, toate victimele erau conștiente și prezentau răni ușoare. La locul accidentului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Dej, alături de echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Mobilizare amplă a echipajelor de intervenție Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență…
Accident cumplit în apropiere de Dej! Un tânăr a murit, iar șoferul a fost preluat cu elicopterul SMURD după răsturnarea unei camionete
Un grav accident rutier s-a produs miercuri, 22 iulie, pe drumul județean DJ 108B, la intrarea în localitatea Pustuța, comuna Recea-Cristur. O autoutilitară în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat în afara carosabilului, în urma impactului un tânăr de 27 de ani pierzându-și viața, iar șoferul fiind transportat de urgență cu elicopterul SMURD. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, la locul accidentului au intervenit pompierii Detașamentului Dej cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD…
Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan, în Dej. Alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Chiuiești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier Dej, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în cursul zilei de 14 iulie, în jurul orei 14:30. Bărbatul conducea un autoturism pe strada Vâlcele din municipiul Dej, când a fost oprit de polițiști pentru un control de rutină în trafic. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,24 mg/l alcool…
Accident neobișnuit la Cuzdrioara: un cal a murit după ce a fost lovit de 2 mașini. O femeie a ajuns la spital!
Un accident rutier neobișnuit a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23.00, pe raza localității Cuzdrioara, unde un cal a fost lovit în trafic, incidentul soldându-se și cu avarierea a două autoturisme. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dej, care au găsit animalul grav rănit. Din păcate, în ciuda intervenției echipajelor, calul nu a mai putut fi salvat. În urma accidentului, o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost evaluată la locul intervenției de către echipajul…
