„Ziua Veteranilor” va fi sărbătorită mâine, 11 noiembrie, la Dej. În acest scop, vor fi organizate o serie de manifestări în Garnizoana Dej.
„Invităm pe această cale instituţiile publice, reprezentanţii mass-media locale, unităţile de învăţământ, agenţii economici şi pe toţi cetăţenii municipiului Dej să participe alături de noi, pentru a cinsti împreună memoria eroilor neamului şi a le aduce un pios omagiu” a transmis primarul Morar Costan.
Dejenii sunt așteptați începând cu ora 12:00 la mormântul Maiorului post-mortem Unguraş Vasile, din Cimitirul Mulatău, unde va avea loc un ceremonial militar-religios, după cum urmează:
– Te-Deum;
– Depuneri de coroane şi jerbe de flori.