Se deschide sezonul estival la Toroc. Tarifele rămân neschimbate în 2026

Primăria Municipiului Dej a anunțat deschiderea oficială a sezonului estival la Parcul Balnear Toroc, începând cu data de 10 iunie. Baza de agrement este pregătită să îi primească pe dejeni și pe turiști cu toate facilitățile exterioare disponibile pentru sezonul de vară.

Vizitatorii vor avea acces la lacul sărat, bazinele pentru adulți și copii, tobogane, plajă și terase, într-un spațiu destinat relaxării și petrecerii timpului liber.

Reprezentanții administrației locale au precizat că tarifele pentru sezonul 2026 au rămas la același nivel ca anul trecut. Astfel, copiii cu vârsta de până la 10 ani beneficiază de acces gratuit, dacă sunt însoțiți de adulți. Pentru adulți și copiii de peste 10 ani, prețul unui bilet este de 35 de lei.

De asemenea, în intervalul luni-vineri, după ora 16:00, este disponibil un tarif redus de 25 de lei. Accesul la tobogane este gratuit și inclus în prețul biletului de intrare, pe perioada funcționării acestora.

Pentru cei care frecventează baza de agrement în mod regulat, este disponibil și un abonament lunar, în valoare de 300 de lei, valabil pentru 15 intrări, cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și sărbătorilor legale.

Programul de funcționare al Parcului Balnear Toroc va fi:

  • luni, între orele 12:00 – 20:00;
  • marți – duminică, între orele 09:00 – 20:00.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot suna la numerele de telefon 0736107377 sau 0731497833.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu