Acțiune BLITZ a Poliției în Dej: amenzi de aproape 37.000 de lei și permise reținute

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej au desfășurat, în data de 30 decembrie, o amplă acțiune de tip BLITZ, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, având ca principale obiective creșterea gradului de siguranță publică și rutieră, precum și verificarea legalității activităților de transport în regim de taxi și închiriere. Acțiunea s-a desfășurat în intervalele orare 09.00–13.00 și 15.00–19.00, perioadă în care au fost verificate 94 de persoane și tot atâtea autovehicule. Polițiștii au efectuat și testări cu aparatul etilotest, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.…

Acțiune BLITZ la Dej și în localitățile arondate: peste 90 de sancțiuni aplicate de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej, împreună cu cei ai Biroului Rutier Dej și Biroului de Ordine Publică, au desfășurat, la data de 23 decembrie a.c., o amplă acțiune de tip BLITZ, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Activitățile au avut loc în intervalele orare 09:00–13:00 și 15:00–19:00. Scopul acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță publică, verificarea legalității desfășurării activităților de transport în regim de taxi și de închiriere, combaterea migrației ilegale, precum și creșterea disciplinei rutiere. În cadrul controalelor, polițiștii au verificat 184…

Bărbat reținut la Dej pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut, la data de 22 decembrie a.c., un bărbat în vârstă de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr. 26/2024. Sesizarea a fost formulată de persoana vătămată, un bărbat de 32 de ani, care a reclamat faptul că, în perioada 12–18 decembrie 2025, ar fi fost contactat în mod repetat de către agresor, atât telefonic, cât și prin mesaje transmise pe rețelele de socializare. Potrivit celor reclamate, contactările…

Incendiu la acoperișul unei case din Cuzdrioara, lichidat de pompieri

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din localitatea Cuzdrioara. Flăcările au afectat aproximativ 10 metri pătrați în jurul hornului, fiind lichidate rapid de forțele de intervenție. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar echipajele au reușit să protejeze întreaga locuință de eventuale pagube suplimentare. La intervenție au participat două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Cauza incendiului urmează a fi stabilită de autorități, însă pagubele au fost limitate, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului.

Accident rutier la Bunești: patru tineri ies dintr-un autoturism răsturnat, o minoră transportată la spital

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, în urmă cu puține momente, la un accident rutier petrecut pe raza localității Bunești. La fața locului, echipajele operative au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, au reușit să iasă singuri din mașină, fără a fi nevoie de descarcerare. O minoră în vârstă de 16 ani a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare, pentru a se asigura că nu a suferit traumatisme ascunse. La intervenție au participat o autospecială cu…

Accident rutier pe strada 1 Mai din Dej: o tânără rănită în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren

Un accident rutier s-a produs pe strada 1 Mai din municipiul Dej, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren. În urma impactului, o tânără a fost rănită, fiind necesară intervenția echipajelor de urgență. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Cluj – Detașamentul Dej, care au asigurat zona și au sprijinit acordarea primului ajutor. Totodată, au fost mobilizate o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean Cluj. Victima, o tânără de aproximativ 20 de ani, era conștientă la sosirea salvatorilor, însă acuza…

Incendiu într-un apartament de pe strada Unirii din Dej: mai multe persoane s-au autoevacuat

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Unirii din municipiul Dej. Potrivit primelor informații, flăcările s-au manifestat într-una dintre camerele apartamentului, aflat la etajul al II-lea al imobilului. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD, intervenția având ca obiectiv limitarea propagării incendiului și protejarea locatarilor. Ca măsură de siguranță, 12 persoane s-au autoevacuat din bloc, iar alte două au fost evacuate cu sprijinul pompierilor. O femeie a…

Incendiu la o locuință din Rugășești, comuna Cășeiu. O femeie a suferit un atac de panică

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Rugășești, comuna Cășeiu. Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 12.35. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Potrivit primelor informații, flăcările s-au manifestat într-o cameră de aproximativ 30 de metri pătrați și în holul locuinței. Incendiul a fost lichidat în limitele în care a fost găsit, fiind evitată propagarea acestuia la restul construcției. Cu toate acestea, din cauza…

Acțiune BLITZ a polițiștilor dejeni pentru siguranța rutieră: amenzi de peste 18.000 de lei și permise reținute

Polițiștii din municipiul Dej au desfășurat, în data de 16 decembrie a.c., o amplă acțiune de tip BLITZ, menită să crească gradul de siguranță rutieră și să prevină producerea accidentelor de circulație, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Acțiunea a avut loc în intervalele orare 09.00–13.00 și 15.00–19.00 și a fost organizată de Poliția municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier și Biroului de Ordine Publică. În cadrul verificărilor, au fost controlate 87 de persoane și 81 de autovehicule,…

Amenzi de peste 140.000 de lei și permise reținute în urma acțiunilor Poliției din Dej

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, Biroul de Ordine Publică și Biroul Rutier au desfășurat, în perioada 12–14 decembrie, o serie de acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Scopul acestora a fost menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea situațiilor de risc și combaterea faptelor antisociale. În cadrul activităților desfășurate, oamenii legii au legitimat 132 de persoane și au verificat peste 110 autovehicule, fiind efectuate și testări cu aparatul etilotest, pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă…