Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej au desfășurat, în data de 30 decembrie, o amplă acțiune de tip BLITZ, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, având ca principale obiective creșterea gradului de siguranță publică și rutieră, precum și verificarea legalității activităților de transport în regim de taxi și închiriere.
Acțiunea s-a desfășurat în intervalele orare 09.00–13.00 și 15.00–19.00, perioadă în care au fost verificate 94 de persoane și tot atâtea autovehicule. Polițiștii au efectuat și testări cu aparatul etilotest, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.
În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 37.000 de lei. Dintre acestea, 36 de sancțiuni au vizat abateri la regimul circulației pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002, fiind sancționate fapte precum neutilizarea centurii de siguranță, depășirea vitezei legale, conducerea sub influența alcoolului, lipsa inspecției tehnice periodice și alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale pentru încălcarea altor acte normative, ce vizează paza obiectivelor, accesul la piața transporturilor rutiere, respectarea timpilor de conducere și odihnă, precum și activitatea de transport în regim de taxi și închiriere.
Pe lângă amenzi, polițiștii au dispus și măsuri complementare, fiind reținut un permis de conducere, patru certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Totodată, a fost suspendat dreptul de utilizare a unui vehicul.
Printre cazurile semnificative se numără cel în care, în jurul orei 13.05, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat, pe strada I.P. Reteganu din municipiul Dej, un conducător auto care efectua transport rutier de mărfuri fără a deține copie conformă valabilă a licenței de transport și fără a utiliza un șofer atestat. Societatea comercială a fost sancționată cu amendă de 8.000 de lei, conform H.G. nr. 1317/2023, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de șase luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.
În același caz, polițiștii au constatat că șoferul nu utiliza diagrama în aparatul tahograf, nu a putut prezenta diagramele aferente perioadei anterioare și nu deținea atestat profesional valabil, fiind sancționat cu o amendă suplimentară de 6.000 de lei.
Totodată, un alt conducător auto a fost sancționat cu amendă de 500 de lei, conform Legii nr. 38/2003, după ce a fost depistat utilizând un autoturism taxi în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.
Un alt caz a fost înregistrat în jurul orei 10.30, când un bărbat a fost depistat conducând un autoturism pe raza municipiului Dej sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.050 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind prevenirea accidentelor rutiere, creșterea siguranței publice și menținerea unui climat de ordine și siguranță pentru toți cetățenii.





