Copil rănit, după ce s-a răsturnat mașina în care se afla

Polițiștii Biroului Rutier Dej au intervenit, marți dimineață, la un accident rutier produs pe strada 1 Mai din municipiul Dej. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 35 de ani, care conducea un autoturism dinspre municipiul Gherla, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se.

În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager, în vârstă de 9 ani, care se afla pe bancheta din spate fără a fi asigurat cu mijloc de protecție. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat rezultat negativ. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La rândul lor, pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la accidentul rutier petrecut pe strada 1 Mai din municipiul Dej. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu