Elevii claselor a XII-a au susținut, ieri, 26 iunie, prima probă a examenului de Bacalaureat, cea la limba și literatura română. Şase elevi din judeţul Cluj au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat sa copieze, iar dintre cei şase, unul este din Dej, ceilalți cinci fiind din Huedin.
Potrivit informațiilor oferite de Acual de Cluj, seful Inspectoratului Școlar Județean Valentin Cuibus spune că cei șase au încercat să copieze folosind metode clasice – fițuici, dar și telefoane și căști handsfree.
Astăzi se desfăşoară proba la limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului, este programată vineri.