Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Bucovinei din municipiul Dej. Flăcările au afectat o suprafață importantă a acoperișului, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 03.10, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD, trimisă preventiv. Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, fiind afectate totodată bunurile depozitate în pod și tavanul unei camere din locuință.
Pompierii au reușit să limiteze extinderea focului și să stingă incendiul în limitele găsite. Pe durata intervenției, nu au existat persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum deteriorat. Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 06.20.
