Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Cășeiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Măsura a fost dispusă în data de 31 decembrie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej. Potrivit anchetatorilor, față de bărbat fusese emis, la data de 28 decembrie, un ordin de protecție provizoriu, fără monitorizare electronică, prin care acesta avea obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de persoana vătămată, o femeie de 49 de ani, precum și față de locuința și locul de muncă ale acesteia.
La data de 29 decembrie, în jurul orei 10.00, femeia a sesizat poliția, reclamând faptul că bărbatul ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție și ar fi sustras autoturismul acesteia, folosind o cheie adevărată. Mașina se afla parcată în fața locuinței din localitatea Cășeiu.
În urma activităților informativ-operative desfășurate, la data de 30 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au reușit să identifice atât bărbatul, cât și autoturismul sustras, în județul Brăila. Pe baza unui mandat de aducere, acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Dej pentru continuarea cercetărilor.
Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi condus autoturismul, deși avea permisul de conducere anulat.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
