Liderii AUR Cluj au înființat o organizație locală în Cășeiu

Organizația AUR Cluj își continuă procesul de extindere și consolidare în județ, prin înființarea de noi structuri locale. De această dată, zona Dejului a fost punctul central al activității politice.

Senatorul Cristian Șipoș a anunțat că organizațiile de bază din Urișor, Cășeiu, Rugășești și Gârbou Dejului s-au reunit pentru a-și desemna conducerea la nivel local. În urma votului, Biroul de conducere al organizației AUR Cășeiu a fost ales, iar președinția i-a revenit lui Marcel Vaida.

„Astăzi, organizațiile de bază din Urișor, Cășeiu, Rugășești și Gârbou Dejului au ales Biroul de conducere AUR Cășeiu. Felicitări Marcel Vaida!”, a transmis senatorul Cristian Șipoș, subliniind importanța dezvoltării organizațiilor locale pentru întărirea structurii partidului în județul Cluj.

Acțiunile de acest tip fac parte din strategia AUR de a construi o rețea solidă de filiale în teritoriu, apropiată de comunități și de problemele acestora. Zona Dejului este considerată una cu potențial important pentru creșterea partidului, prin implicarea oamenilor din sate și comune.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu