Un camion cu remorcă a luat foc în curtea unei firme

Două echipaje din cadrul Detașamentului Dej au finalizat ieri o intervenție pentru stingerea unui incendiu care a produs pagube la un autocamion și o semiremorcă situate în incinta unor operatori economici de pe strada 1 Mai din municipiul Dej, informează ISU Cluj.

Mai exact, flăcările s-au manifestat la spatele unuia dintre autocamioane, distrugând prelata în totalitate.

Totodată, a fost afectată prelata unei alte semiremorci, pe o suprafață de aproximativ 8 metri pătrați.

Intervenția promptă a forțelor operative a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, reușindu-se protejarea mai multor autoutilitare și utilaje aflate în imediata vecinătate.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu