Odată cu luna decembrie au venit și ninsorile abundente. Municipalitatea dejeană îi asigură pe localnici că utilajele de dezăpezire sunt pregătite să acționeze imediat atunci când situația o impune.
Utilajele de dezăpezire ale SADP Dej au fost scoase pe străzi încă de aseară pentru a înlătura zăpada depusă pe drumuri și a împrăștia antiderapant.
„Personal am fost în teren pentru a vedea care este situația pe străzi, inclusiv în această dimineață, continuând să comunic și să cer informații de la ofițerul responsabil cu coordonarea acțiunii de deszăpezire. Utilajele au acționat imediat după începerea ninsorii, a fost distribuit și material antiderapant. Prioritate au avut străzile principale și se continuă și pe cele secundare. În municipiu se circulă în condiții de iarnă, însă se lucrează continuu la Serviciul SADP pentru a înlătura zăpada de pe carosabil și pentru a preveni formarea poleiului, existând stare de permanență”, a declarat primarul Costan Morar prin intermediul unui comunicat de presă.
Meteorologii au emis cod portocaliu de vânt pentru județul Cluj. Acesta este valabil până în această seară, la ora 20:00. Se vor semnala la peste intensificări ale vântului care la rafală vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității sub 50 de metri.