Elevii claselor a VIII-a din cadul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, „Mihai Eminescu”, Liceului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” şi Școlii Gimnaziale nr. 1 au încheiat cu rezultate frumoase anii de gimnaziu. Primarul Costan Morar a fost prezent la festivitatea de absolvire a acestora. Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, edilul dejean i-a felicitat și le-a urat succes la Evaluarea Naţională. „Cu emoţii şi speranţe încheie o importantă etapă din pregătirea lor educaţională, coordonaţi cu dăruire de cadrele didactice şi sprijiniţi de părinţii, care le-au fost alături la fiecare…
Autor: Larisa Antal
Spitalul Municipal Dej sărbătorește 155 ani de existență
Spitalul Municipal Dej sărbătorește zilele acestea 155 ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de activități la care cetățenii au fost invitați să ia parte. In prima zi a fost organizata Ziua Portilor deschise, in care doritorii avut ocazia sa viziteze sectiile modernizate, aparatura si dotarile achizitionate in institutie, precum si zonele in care se intervine in prezent cu lucrari de modernizare, fiind ghidati de managerul spitalului Mihai Pandrea si directorul medical, Antonela Nicoara Totodata, a putut fi vizitata si biserica din curtea spitalului, evenimentele de astazi…
Municipiul Dej se află sub cod galben de inundații
Primăria Municipiului Dej, Comitetul local pentru situații de urgență, anunță populația Municipiului Dej că Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis pentru Judetul Cluj, atenționarea hidrologică cod galben, pentru intervalul 07.06.2017 ora 14:00 – 09.06.2017 ora 16:00. Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atentie, printre bazinele hidrografice afectate găsindu-se și bazinul hidrografic Someș.
Cea de-a X-a ediție a Cupei „Latino Angels” a fost organizată în Dej
Sala Sporturilor din Dej a gazduit la sfarsitul saptamanii trecute cea de-a X-a editie a Concursului National de dans sportiv, Cupa „Latino Angels”. Aproximativ 200 de perechi au fost inscrise in competitie. Evenimentul a fost organizat de Clubul de dans sportiv „Latino Angels” Dej, cu spijinul Primăriei și al Consiliului Local Dej. „La fel ca anii trecuti , evenimentul ne-a oferit un adevarat spectacol si a scos in evidenta frumusetea dansului, gratia dansatorilor, munca lor, a antrenorilor, precum si sustinerea parintilor. A fost o placere sa fiu alaturi de organizatori, de dansatorii nostri…
Modernizarea Parcului Balnear Toroc a fost finalizată
Primarul Costan Morar anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a Parcului Balnear Toroc. Investiția, în valoare de 4,5 milioane lei, demarată la începutul anului 2016, a constat în construirea de noi bazine , amplasarea de tobogane acvatice și extinderea plajei, cu scopul de a oferi vizitatorilor noi atracții și servicii pe tot parcursul sezonului estival. În cadrul lucrărilor investiționale au fost realizate următoarele: au fost amplasate 3 tobogane acvatice cu piscină de descărcare de 150 mp și adâncime 1,2 m; au fost construite : piscina pentru adulți 700 mp, adâncime 1,5 m,…
„Salonul anual de desene ale copiilor” – eveniment găzduit de Biblioteca Municipală Dej
Biblioteca Municipală Dej a găzduit ieri, 30 mai, evenimentul anual „Salonul anual de desene ale copiilor”. În cadrul acestui eveniment elevii de la școlile dejene au expus cele mai bune și frumoase picturi și desene ale lor. Cele mai deosebite lucrări au fost premiate de organizatori. „La fel ca in fiecare an, si anul acesta am avut ocazia sa admiram si sa premiem, lucrari deosebite, realizate de copii din scolile dejene, care au demonstrat cat de talentati, entuziasti si plini de imaginatie, sunt. Ii felicit pe micii nostril artisti, cadrele didactice,…
Ziua Copilului a fost sărbătorită în avans la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej
Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” din Dej a gazduit astazi, 30 mai, un spectacol dedicat Zilei Copilului. Spectacolul a fost intitulat „Sa fim copii pentru inca o zi” si a fost organizat de Astra Dej in parteneriat cu Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic „Constantin Brancusi” si Liceul Tehnologic „Henri Coanda”. „Spectacolul a reunit pe scena copii care ne-au incantat prin cantece, poezii si dans, oferindu-ne ocazia sa retraim frumusetea si entuziasmul copilariei. Felicitari organizatorilor, cadrelor didactice si tuturor copiilor, pentru momentele deosebite”, a declarat primarul Costan Morar in urma participarii…
Spectacol dedicat copiilor, miercuri la Dej
Primăria Municipiului Dej organizează miercuri, 31 mai, un spectacol dedicat copiilor. Evenimentul se va desfășura în Piața Bobâlna între orele 17:00-19:00, iar în cadrul lui copiii se vor putea bucura de momente special pregătite pentru ei, spectacol de magie, spectacol pe picioroange, dans, pictură pe faţă, modelare de baloane. De asemenea in piață vor fi amplasate un tobogan gonflabil și un carusel. Atmosfera de distracție va fi întreținută de animatori costumaţi în personaje din desene animate și mascote. Dacă în cursul zilei de miercuri, 31 mai, condițiile meteorologice vor fi…
Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej a găzduit concursul interjudeţean de matematică „Dumitru Ţiganetea”
Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” din Dej, a găzduit sâmbătă, 27 mai, cea de a XVII -a ediție a Concursului interjudeţean de matematică „Dumitru Ţiganetea”. La acesta au participat peste 150 de elevi din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare și Sălaj. Concursul, un omagiu adus marelui dascăl și matematician, Dumitru Țiganetea (1894-1984), a fost organizat de profesorii catedrei de matematică din cadrul colegiului. „Am fost onorat sa ii sustin si sa le fiu alaturi la festivitatile de deschidere si de premiere, sa le transmit tuturor, cadrelor didactice si elevilor, pentru…
„Festivalul Științelor” la Școala Avram Iancu din Dej
Școala Avram Iancu din Dej a găzduit ieri, 24 mai, „Festivalul Științelor”. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Developing trans and inter curricular skills for the 21-st century” derulat prin programul Erasmus +. „Am fost placut impresionat de experimentele vazute, de preocuparea elevilor spre invatare si descoperire, dealtfel invatarea trans si inter curriculara prin experimente stiintifice. (…) Felicitari tuturor cadrelor didactice si elevilor implicati in activitatea de astazi, de la scoala gazda “Avram Iancu”, Scoala Gimnaziala “Mihai Eminescu” si Scoala Generala nr. 1.”, a transmis primarul Costan Morar, în urma participării la…
