Consiliul Judeţean Cluj informează că, în cursul dimineţii de astăzi, 19 ianuarie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă. Având în vedere că în ultimele 24 de ore precipitaţiile căzute sub formă de ninsoare au fost relativ abundente, iar din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius, pe unele drumuri judeţene s-a format polei, a fost nevoie de intervenția cu material antiderapant. Astfel, la această oră, se acţionează cu 35 de utilaje pe 50…
Autor: Larisa Antal
Accident rutier mortal între Răzbuneni și Bobâlna
Un grav accident de circulație s-a produs, ieri, 16 ianuarie, pe DJ 108 B, dinspre Răzbuneni spre Bobâlna. În urma coliziunii dintre două autoturisme, un bărbat a decedat, iar alți trei au fost răniți. Conform informațiilor oferite de oamenii legii, șoferul unui autoturism, un bărbat de 51 de ani, din localitatea Osoi, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și, într-o curbă, ar fi derapat și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară…
Noi intervenții pentru înlăturarea poleiului de pe drumurile județene din zona Dejului
Consiliul Judeţean Cluj informează că, la acestă oră, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă. Având în vedere că în ultimele 24 de ore precipitaţiile căzute sub formă de ninsoare au fost relativ abundente, iar din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius, pe unele drumuri judeţene s-a format polei, a fost nevoie de intervenția cu material antiderapant. Astfel, la această oră, se acţionează cu 19 utilaje pe 35 de drumuri judeţene, situate pe…
S-a intervenit cu material antiderapant pentru combaterea poleiului pe drumurile județene din zona Gherla-Dej
foto: Consiliul Judetean Cluj Consiliul Judeţean Cluj informează că, în cursul dimineţii de astăzi, 15 ianuarie, pe raza judeţului Cluj circulaţia se desfăşoară normal. Astfel, în condiţiile în care unele drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de duminică, 14 ianuarie, s-a intervenit pe nu mai puțin de 44 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 – zona Huedin – Gilău şi, respectiv, zona Gherla – Dej. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a…
Un dejean s-a urcat beat la volan și a provocat un accident în Fundătura
Poliţiştii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla investighează un accident rutier produs pe raza localității Fundătura, de un șofer din Dej care s-a urcat beat la volan. Incidentul s-a petrecut astăzi, 11 ianuarie, în jurul orei 00:20. Conform primelor verificări, s-a stabilit că un bărbat de 41 de ani, din Dej, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1C E 576, ar fi pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în…
Dejul aduce omagii lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale
foto: Ziarul Metropolis Primăria Municipiului Dej organizează luni, 15 ianuarie, începând cu ora 11.00, manifestări dedicate zilei poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, și Zilei Culturii Naționale. „Data de 15 ianuarie are o semnificație deosebită pentru noi românii, este ziua în care an de an sărbătorim nașterea marelui nostru poet Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale. Anul acesta, care coincide cu centenarul Marii Uniri, se împlinesc 168 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești”, transmite primarul Costan Morar. Manifestările vor debuta la bustul poetului din cartierul 1 Mai. Cu acest…
Dejenii nu strâng mizeria după câini. Asociația civică „Mândru că-s dejean” se mobilizează
Pe lângă deșeurile aruncate peste tot prin oraș, dejenii se confruntă și cu nepăsarea multor proprietari de patrupede care nu strâng mizeria după câinii lor. Înfuriați de acest aspect, dar și de pasivitatea autorităților locale, membrii Asociației civice „Mândru că-s dejean” au început să caute tot felul de soluții. Astfel, pentru a atrage atenția proprietarilor nepăsători, a fost creat un poster pe care membrii asociației doresc să îl lipească în locurile mai circulate din oraș. Ei speră ca prin acest gest să se mai diminueze din cazurile în care unii dejeni ies…
Dejenii întâmpină noul an în Piaţa Bobâlna
Dejenii întâmpină noul an în Piaţa Bobâlna. Astfel, duminică, 31 decembrie 2017, începând cu ora 23:30, doritorii sunt aşteptaţi în centrul oraşului, pentru a trece în anul 2018 într-o atmosferă marcată de tradiţionalul foc de artificii, muzică şi bună dispoziţie. „Se încheie un nou an, anul 2017. Momentul are o semnificație deosebită pentru fiecare dintre noi și întreaga comunitate, de aceea îmi doresc ca trecerea în noul an să o sărbătorim în Piaţa Bobâlna. Vă invit în 31 decembrie, în centrul municipiului nostru, începând cu ora 23:30, să păstrăm frumoasa…
Program modificat pentru colectarea deșeurilor în Dej, în prima zi a lui 2018
foto: Bichis Vasile Si Adriana, Mandru ca-s dejean? Primăria Municipiului Dej informează cetățenii că, potrivit informațiilor transmise de Compania de Salubritate Brantner- Vereș, programul de colectare a deșeurilor menajere se modifică pentru data de 1 ianuarie 2018, zi care este liberă. În acest sens în zonele orașului care sunt programate în 1 ianuarie 2018, ridicarea deșeurilor se va realiza în data de 2 ianuarie, dată de la care programul de colectare deșeuri revine la normal, urmând a se interveni la toate punctele gospodărești din cartiere, case și societăți comerciale. „Este o…
Biciclist dejean implicat într-un grav accident de circulație
Un biciclist în vârstă de 38 de ani, a fost implicat într-un grav accident de circulație produs pe raza Municipiului Dej. Evenimentul rutier a avut loc ieri, 27 decembrie, în jurul orei 19:23. Conform informațiilor oferite de polițiști, un tânăr în vârstă de 25 ani, din Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vâlcele, din Dej, ajuns în intersecţia cu strada Crângului, nu a respectat semnificaţia indicatorului „OPRIRE” şi nu a acordat prioritate de trecere biciclistului. Impactul a fost destul de puternic, astfel că, biciclistul dejean a…
