Fonduri europene de până la 7 milioane de euro pentru dezvoltarea Municipiului Dej

Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Dej a fost admisă pentru finanțare. Astfel, Dejul este eligibil pentru finanțarea de până la 7 milioane de euro prin proiecte POCU și POR, proiecte care vor contribui la dezvoltarea și modernizarea orașului. Rezultatul preliminar al procesului de evaluare și selecție a fost făcut public astăzi, 28 decembrie, iar Dejul a obținut 8.48 puncte, situându-se pe locul 18, punctaj suficient pentru admiterea SDL pentru finanțare.

DEJ: Programul patinoarului în următoarea perioadă

Dejenii beneficiază de patinoar artificial și în această iarnă. Față de anii precedenți, patinoarul a fost mărit, având o suprafață de 470 mp. Primăria Municipiului Dej anunță modificări în programul de funcționare al patinoarului pentru următoarea perioadă: 31 decembrie – program de funcționare între orele 10:00 și 16:00, 1 ianuarie 2017 – închis, 2 ianuarie – program de funcționare între orele 14:00 și 22.00. Cu excepția zilelor cu program modificat, orarul de funcționare al patinoarului este zilnic, în intervalul 10:00- 22:00. Biletul de intrare pentru copiii cu vârsta sub 18 ani…

Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, sărbătorită la Dej

Autoritățile locale dejene au organizat astăzi, 22 decembrie, o serie de activități militaro-religioase, menite să aducă un omagiu eroilor Revoluției Române. Manifestațiile au început la ora 11:00, la Monumentul Eroilor Revoluției din Piața 16 Februarie. Data de 22 decembrie marchează Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii. Astăzi se împlinesc 28 de ani de când mii de români au murit pentru libertate.

Nu există drumuri județene blocate în zona Gherla – Dej

Consiliul Judeţean Cluj informează că, în cursul dimineţii de astăzi, 21 decembrie, pe raza județului Cluj circulația se desfășoară normal. În condiţiile în care precipitaţiile sub formă de ninsoare au fost reduse din punct de vedere cantitativ și din cauza temperaturilor scăzute, pe unele drumuri judeţene s-a format polei. Astfel, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, s-a intervenit cu 6 utilaje pe nu mai puțin de 14 drumuri sau sectoare de drumuri județene situate pe raza Loturilor 1 şi 3 – zona Huedin – Gilău şi zona Gherla –…

Dejul beneficiază de patinoar și în acest an. Vezi ce prețuri au fost stabilite

Primăria Municipiului Dej a anunțat zilele trecute deschiderea patinoarului artificial din centrul orașului. Față de anii precedenți, patinoarul a fost mărit, având o suprafață de 470 mp. Programul de funcționare al acestuia va fi zilnic, între orele 10:00 și 22:00. Biletul de intrare pentru copiii cu vârsta sub 18 ani are valoarea de 5 lei, iar pentru adulți 10 lei. Închiriatul unei perechi de patine costă 5 lei. Intrarea pe patinoar se va realiza în serii de o oră și 30 minute, cu pauze de 30 de minute între serii, pentru…

Spectacol Fuego, teatru și muzică lirică, la Centrul Cultural „Arta” din Dej

Desfășurarea evenimentelor care marchează deschiderea Centrului Cultural „Arta” Dej continuă până sâmbătă, 23 decembrie. Programul evenimentelor, inclusiv a activităților care trebuiau să se desfășoare în datele de 15 și 16 decembrie, este următorul: Miercuri 20 decembrie, ora 16:00 Seară de teatru cu elevi ai Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică ” Octavian Stroia ” Cluj – Centrul Cultural ” Arta”. Joi, 21 decembrie, ora 16:00 Spectacol Fuego- Centrul Cultural ” Arta” Sâmbătă, 23 decembrie, ora 17:00 Seară de muzică lirică, organizator: Rotary Club Dej- participă soliști ai Operei Române Cluj-Napoca- Centrul…

Dejul va sărbători Ziua Victoriei Revoluției

Primăria Municipiului Dej şi Garnizoana Dej, organizează vineri, 22 decembrie a.c., manifestări dedicate Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii . Evenimentul se va desfășura începând cu ora 11:00, la Monumentul Eroilor Revoluției, din Piața 16 Februarie, printr-un ceremonial militar religios. „În semn de aleasă prețuire pentru eroii Florin Oșan și Kovacs Laszlo se va intona Imnul de Stat al României, se va oficia o slujbă de pomenire, va susține o alocuțiune primarul Municipiului Dej, Morar Costan, se vor depune coroane și jerbe de flori și va defila garda de…

CJ Cluj sprijină actualizarea planurilor urbanistice generale ale comunelor clujene

Planurile urbanistice generale (P.U.G.) și regulamentele locale de urbanism (R.L.U.)  ale 31 de comune clujene vor fi actualizate. În acest sens, Consiliul Județean Cluj a semnat un act adițional la contractul încheiat deja cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Prin intermediul acestui act, suma inițial alocată a fost suplimentată cu 200.000 de lei. Așadar, valoarea totală alocată județului Cluj pentru elaborarea și/sau reactualizarea P.U.G.-urilor și R.L.U.-urilor celor 31 de comune clujene este de 980.612,38 lei, termenul de finalizare a documentațiilor fiind ultima zi a anului următor. „Actualizarea…

Dejean depistat beat la volan

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, Biroul Rutier, au depistat un bărbat de 49 ani, din Dej, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Șomcutului, din municipiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Incidentul rutier s-a petrecut sâmbătă, 16 decembrie, în jurul orei 23:20. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducere sub influenta alcoolului sau altor substante”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Târg de Crăciun, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej a găzduit, ieri, 17 decembrie, cea de-a XII-a ediție a „Expo-târgului de Crăciun”. Desfășurat în cadrul proiectului „De la copii pentru copii”, evenimentul s-a bucurat, la fel ca și în anii precedenți, de un real succes, prin comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă. „Bucuria de a dărui, atmosfera de sărbătoare a fost însuflețită de elevi ai școlilor din Dej, comunele din zona Dejului, dar și din județe limitrofe, cadre didactice, părinți, bunici si vizitatorii care au participat în număr foarte mare. M-am bucurat să…