„Căsuța Tabitei” – eveniment caritabil în Dej

Municipiul Dej va găzdui, în data de 17 august, un eveniment caritabil care are drept scop strângerea de fonduri pentru o familie săracă din oraș.

Tabita este o fetiță în vârstă de 5 ani din Dej. Acesta, pe lângă faptul că este bolnavă, nu are o locuință unde să stea. Familia sa, alcătuită din cinci, membri trăiește doar într-o cămară mică.

Pentru a veni în sprijinul acestei familii si a o ajuta pe Tabita să aibă o casă normală, va fi organizat un spectacol la care vor participa artiști folk, dar și de muzică populară: Dan Pantis, Trupa de dans No Limit, Eugenia Corpodean-Ciceu, Ioana Breda Morar, Emeric Imre, Ana Georgeta Balla , Gavril Ciciovan.

Potrivit organizatorilor, materialele de construcție vor fi donate de firma Massa Comimpex Dej, iar o echipă de voluntari va ajuta la construirea casei.

„Oameni buni, se spune ca cu paharul cu care dai apa primesti inapoi…o vorba veche din popor pe care parintii mi-o spuneau de nenumarate ori. Sa daruim din putinul nostru familiei Rostas, sa-si construiasca o casuta, una modesta.

In acea camaruta traiesc cinci suflete, unul dintre ei e Tabita, o fetita de doar cinci anisori, dar bolnavioara, mi-am asumat raspunderea si mergem periodic la Cluj, e sub tratament, spre bucuria noastra, face progrese vizibile, iar din august va purta o perioada ghetute ortopedice. Mama ei a divortat, micuta fiind incredintata tatalui. Fratele tatalui, de doar 29 de ani e cu handicap locomotor si retard mintal, iar bunica micutei cu schizofrenie paranoida…desi au conditii precare, curatenia le e litera de lege.  

Multumim firmei Massa Comimpex Dej, care le va asigura materialele de constructie.
De aceea ne-am hotarat sa organizam un spectacol cu strangere de fonduri pentru a le asigura un trai decent si sa ne bucuram de o seara de muzica oferita de oameni cu suflet mare! 

O echipa de constructori s-au oferit ca voluntari sa le-o construiasca. Doamne ajuta.
Cei care vor sa contribuie financiar, o pot face donand in contul RO48RNCB0040142540410001 – Rostas Pinte.”

facebook,com
Distribuie articolul

Lasă un comentariu