Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Transilvania avertizează asupra unui risc major cu care se confruntă întreg sectorul de construcții și infrastructură din România. După ani în care industria a fost pusă constant la încercare, ultimele măsuri anunțate de Guvern riscă să provoace un colaps financiar în acest domeniu strategic pentru economia națională.
„Deși suntem obișnuiți cu expresia ‘vin vremuri grele’, în ultimii doi ani guvernele succesive ne-au testat capacitatea de reziliență și anduranță până la limită,” se arată în comunicatul oficial al organizației patronale.
Facilități anulate fără avertisment
Promisiunile făcute constructorilor – printre care și menținerea anumitor facilități fiscale până în 2028 – au fost retrase din mers, de la o lună la alta, fără a se ține cont de realitățile din teren. Or, în construcții, un ciclu complet de execuție poate dura 2-3 ani, iar bugetele sunt negociate cu mult înainte, în baza cadrului fiscal existent la acea vreme.
Finanțările europene – blocate peste noapte
Mai grav, în ultima lună, firmele de construcții au primit notificări oficiale privind blocarea finanțărilor pentru proiectele derulate prin programe precum PNRR sau „Anghel Saligny”, în cazurile în care acestea nu au atins un anumit stadiu fizic de execuție.
Această decizie riscă să aibă consecințe devastatoare:
- Oprirea șantierelor înainte de finalizare poate pune în pericol siguranța lucrărilor deja executate;
- Costurile de conservare a lucrărilor neterminate dublează eforturile financiare ale statului;
- Mii de angajați riscă să fie disponibilizați, iar companiile rămân cu pierderi masive și blocaje de lichidități;
Federația Patronatelor din Construcții solicită Guvernului deschiderea unui dialog real și onest, în care părțile să caute soluții sustenabile pentru continuarea proiectelor în derulare: „Înțelegem necesitatea reformelor și a consolidării bugetare, dar oprirea șantierelor nu este o soluție. Suntem dispuși să lucrăm împreună cu Guvernul pentru găsirea unui echilibru,” transmit reprezentanții patronatului.
- mai multe pe acest subiect – Constructorii din PSC Transilvania trag un semnal de alarmă: „Nu opriți șantierele României!”
