Razie de amploare în zona Dej: Peste 200 de persoane legitimate, sancțiuni de peste 18.000 de lei și plăcuțe de înmatriculare reținute

Marți, 22 iulie, în intervalul 06:00 – 10:00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej, împreună cu cei ai Biroului Rutier Dej și specialiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat o acțiune de amploare pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor ilegale.

În timpul acțiunii:

  • Au fost legitimate peste 200 de persoane și controlate 193 de autovehicule
  • S-au efectuat 88 de testări cu aparatul etilotest
  • Au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei

Cele mai multe sancțiuni (48) au vizat abateri de la regulile de circulație (OUG 195/2002). Alte două au fost pentru lipsa asigurării RCA, iar una a vizat nerespectarea reglementărilor privind aparatele de marcat fiscale.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut:

  • 5 certificate de înmatriculare
  • 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare

Poliția anunță că acțiunile vor continua în perioada următoare, cu scopul de a crește siguranța cetățenilor și a reduce riscurile din trafic.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu